Jorge Luis Borges

august 24th, 2011 § 8 comentarii

Fiindcă s-au împlinit 112 ani de la naşterea lui.

Aşa cum ne informează google.

Un poem de-al său:

Despărţire

Între iubita mea şi mine se vor ridica
trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
iar marea va fi o taină între noi.
Nu vor mai fi decât amintiri.
O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
nopţi pline de speranţa de a te privi,
câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
pe care-l prind cu privirea şi îl pierd…
Definitivă ca marmura,
absenţa ta va întrista alte înserări.

Acum citate:

“Suntem memoria noastră, suntem acel muzeu himeric de formeinconstante,

acea grămadă de oglinzi sparte”

“Nu trece zi în care să nu ne aflăm, pentru o clipă, în rai”

“Nu se judecă după ceea ce se scrie, ci după ceea ce s-a citit”

“E greu să-i dăruieşti ceva unui bărbat căruia ai vrea să-i dai Universul.”

“Nu poţi pierde decât ceea ce nu ai avut.”

“Omul bun este inteligent, iar cel rău este, afară de asta, imbecil.

Aptitudinile morale şi intelectuale merg împreună.”

“Dacă un om nu simte poezia fizic, atunci nu simte poezia deloc. E mai bine să se facă profesor sau critic”

“Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră ca ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu…”

“Nu ne pot răni decât oamenii la care ţinem”

“Cred că este mai bine să cred că Dumnezeu nu acceptă mită.”

“Paradisul există, chiar dacă noi vom merge în infern.”

§ 8 răspunsuri la Jorge Luis Borges"

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Ce este asta?

You are currently reading Jorge Luis Borges at Bianca Dobrescu.

meta

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 3,357 other followers