***

de câteva ceasuri pretinzi că ești o minge albastră
și, din ce în ce mai conștient de propria-ți formă
răcnești
 
mingea asta este sistemul
societatea mizeră
locul ăla în care, în nuditate absolută, flirtezi cu toate fricile pe care nici nu erai conștient că le ai
 
e…singurul tău refugiu
și te știe pe dinafară
 
pe mine, drept să-ți spun,
nu mă încearcă exerciții de imaginație și
nu mă mai impresionează nimic
Advertisements

Leapșă cu și despre cărți

Pentru ceea ce urmează să citești, dă vina pe Ramona. ( asta în cazul în care și ție îți place să găsești „țapi ispășitori”, cum se zice-n popor). Demult, într-o publicație foarte simpatică scriam că mi-e frică de stagnare și că nu trece o zi fără să citesc ceva. Încă nu trece. Doar că pe atunci mă pierdeam printre cărți și aveam suficient timp liber. Acum, timpul dedicat „beletristicii” s-a cam împuținat. Nu mă plâng, mă descurc. Doar că sunt nițel mai selectivă și probabil mai „dură” cu scriiturile. Dar să cotrobăim prin amintiri, apoi un scurt exercițiu de imaginație și să vedem ce răspunsuri dăm.

1. Care-ar fi un personaj pe care nu-l poți uita?

Pe Heathcliff din La răscruce de vânturi. Am sperat cu fiecare literă la un sfârșit mai „blând” pentru el și Catherine.

2. Ai primit vreodată un spoiler la o carte pe care voiai să o citești de mult? Care și ce impact a avut asupra ta?

Măi, nu țin minte să fi primit.

3. Care-ar fi o carte lăudată care pe tine nu te-a impresionat?

Spovedania lui Tolstoi.

4. Ce fel de absurd preferi, Kafka sau Beckett?

Clar, Kafka.

5. Care-i ultima carte pe care ai citit-o?

Milarepa de Eric-Emmanuel Schmitt.

6. Ce crezi despre Haruki Murakami?

Nu am suficient Murakami la bord, încât să am o părere formată. I-am citit un singur roman, abia. Și nu m-am hotărât dacă-mi place.

7. Un autor japonez în afară de Murakami care-ți place?

Băi! Încă n-am aprofundat literatura japoneză așa cum trebuie, cu toate că sunt destul de interesată de cultura lor.

8. Preferi filmul, deși ai citit și cartea…

Nu neapărat. De cele mai multe ori prefer cartea.

9. Un autor care te sperie?

Depinde. În ce sens mă sperie? Neil Gaiman. E minunat. De speriat! ^_^

10. Numește un filosof -nu neapărat preferat, ci care spune CEVA ce consideri fie enervant, fie fabulos.

Îmi place Kierkegaard.

11. Un autor care te enervează?

În ce sens mă enervează? Că are un potențial fantastic și nu mă prinde una din cărțile scrise? Mathias Malzieu. Mi s-a părut genial în Mecanica inimii. Dar în „cel mai mic sărut pomenit vreodată” m-a scos din sărite.

12. Zi-mi o carte care are de-a face cu erotismul (atenție, nu sexualitate)

Not my type. Nu-mi vine niciuna în minte.

(Dacă vrei să preiei leapșa și să-i mai inventezi puncte, be my guest. Până atunci, săptămână frumoasă! Și nu rata articolul pe care l-am scris pe celălalt blog, http://www.aicisescrie.ro, în care povestesc cum am fost, pe repede înainte prin munții Bucegi. E despre cât e de ok să încetinești, din când în când. Nu-ți strică ritmul. -&Poze cu mine included :)) )

 

bebadfirst

Port discuții interminabile despre Carl Sagan și stele, timp în care-mi imaginez propria stație spațială din cutii de pizza și pornesc în explorarea sistemului solar. Dau peste viață extraterestră, mă lupt cu lasere ultimul răcnet făcute din te miri ce și-ți explic cum, în bucătăria noastră îngustă, e un întreg univers neexplorat încă.

Deschid o sticlă de vin sec, rose, și-mi repet cât de „sănătos” e să murdăresc toate vasele pentru a ne face o ciorbă din rădăcinoase. O vom servi apoi cu o salată de sfeclă roșie și ciuperci pe grill, tu o să aduci hreanul și o să vorbim despre comete sau găuri negre. Și apoi o să-mi miros degetele. Păstârnac, țelină, pătrunjel. Ar trebui să-mi creeze cineva parfumul ăsta și să-l amestece cu mentă și lămâie.

Ori de câte ori te întorci de la muncă, găsești casa întoarsă pe dos. Eu? Aștept cuminte să-mi spui cum l-ai urmărit, printre picături, pe Neil deGrasse Tyson, pentru ca apoi să-ți citesc cu voce tare câteva capitole din ultima carte pe care mi-am cumpărat-o. Pe fundal îl avem pe Bowie cu Life on Mars. Și e al naibii de bine.

Înainte, nu scoteam ce-i mai bun unul din celălalt. Ne lipsea ceva, sau poate, și mai bine, clișeic, cineva. Eu eram la un capăt de lume și continuam să mă autosabotez pe orice plan, iar tu, la un altul. Citeam mult, scriam prost și beam suficient. Dar vorbim de adolescență, e plină de teribiliști care se joacă de-a fericirea. Toate viciile astea te țin ocupat și te învață sociabil. Bine că scapi repede.

Povesteam cu o prietenă recent, că nu ne-am cunoscut tocmai în perioadele noastre de glorie. Pe atunci, eu – preocupată cu stagnări, ea-n explorări. Noroc „că peste ani”. Însă dacă n-aș fi venit la pachet cu sutele de decizii proaste, cu vise neaduse la stadiu realizabil și fără o idee prea clară asupra viitorului, lucrurile ar fi stat diferit. (Uneori, mă tem să fi stat altfel.)

Totuși, dacă s-ar fi inventat vreo mașinărie a timpului și aș avea cum să revin la mine la, să zicem, 16 ani, m-aș certa un pic. Mi-aș reproșa că sunt cam egoistă, ușor sălbatică și mi-aș recomanda să nu fug de oamenii care țin la mine. Eventual, să am, poate, mai multă încredere în propria persoană, să mulțumesc mai mult, pentru că nu ni se cuvinte totul, să iert mai repede și să nu mă apuc de Comedia Umană, pentru că nu e stilul meu, oricât ai judeca. ”Ah, și draga mea… Îți amintești toate scenariile alea pe care ți le făceai și în care ajungeai să crezi privind absolut orice acțiune (a oricui) și care nu s-a petrecut niciodată? Te jucai cam mult cu tine. Mintea ta se juca.”

Dacă nu Skins (UK), atunci Shameless e unul dintre serialele mele preferate. Și nu pentru că mi s-a luat de Gossip Girls, adică de producțiile alea în care povestea se învârte în jurul unor personaje super bogate. Empatizez foarte bine cu Serena și Blair, dar și cu Fiona și Lip Gallagher. Și să fim serioși, chiar o să le găsim trăsături comune, dacă am vrea să facem asta. Serialul ăsta vine ca un duș rece într-o zi caniculară. Îți amintește că nu trebuie să iei totul de-a gata. Că nu există egalitate, iar dovada e evidentă: unii se nasc în familii înstărite, alții nu au șansa asta. Iar cei din urmă vor munci înzecit, față de ceilalți, să ajungă acolo unde și-au propus.

Cu toate că în Shameless personajele sunt pline de defecte, ele te învață să fii loial, să speri și să spui de cele mai multe ori adevărul. Și, poate că cel mai important lucru e că te vei surprinde gândind că „nu există omul rău și omul bun”, ci important este de partea cui privești situația. (Implicit, cunoști cauza. ) Oricum, viața? E despre învățări, călătorii, acceptări și descoperiri.

 

Bedtime stories

The sailors say “Brandy, you’re a fine girl” (you’re a fine girl)/ “What a good wife you would be” (such a fine girl)/”Yeah your eyes could steal a sailor from the sea”/ (dooda-dit-dooda), (dit-dooda-dit-dooda-dit). Da, trupă mișto, cu trecut, Looking glass, pe fundal. Mă îndrept spre casă, după două luni. E vineri seară și vecina mamei îmi „reproșează” că nu m-a mai văzut de-o viață. Nu, nu-mi frământă obrajii, și nu-mi spune „țucu-te mâncu-te, ce mare te-ai făcut”, cum ar fi făcut în urmă cu câțiva ani. Mă întreabă acum detalii care îi vor zgudui lumea, dacă sunt îndrăgostită, am o relație? Muncesc? Cu ce mă ocup? Și, poate, mai important decât toate…sunt f e r i c i t ă? Îți dai seama că nici eu, nici tu nu știm cum să răspundem la așa ceva. Zâmbim din politețe, ne dăm ochii peste cap când ni se pare că cineva sare calul, dar… din That ’70s Show am reținut replica asta: „Atunci când vrei să pară că acorzi atenție celor din jur, repetă  ultima propoziție pe care a rostit-o respectivul”. Aș putea să revăd serialul ăsta de sute de ori. Pariez că acum stai și te întrebi când te-am îngânat ultima oară.

Alcătuim puzzleuri. Unim piese cu piese, arunc un zâmbet tâmp, cât să nu te prinzi că nu-mi face plăcere conversația, că am ajuns în punctul în care nu mai avem ce să să ne spunem și că momentan, îmi găsesc refugiul în alte părți. Te întreb câte grade sunt mâine, doar pentru că mi-ai repetat acum o oră cum ai auzit tu la o emisiune british că oamenii deștepți vorbesc despre vreme. Englezii ăștia mereu au dreptate.

O doamnă frumoasă și destul de în vârstă, care stă la a doua scară, îmi spune să nu mă grăbesc cu măritișul. Și, ÎN SPECIAL, să nu care cumva să fac copii. Am doar 20 și ceva de ani, ce pisici. „E o greșeală”, ține să repete. Acum? Da, mă întreb doar dacă ea a făcut copiii ăia la 20+ și, pe bune, am o urmă de regret pentru ei. Cum ar fi, să-i cunosc și să îi întreb: știți că mama voastră sfătuiește pe cine prinde să nu procreeze la vârsta la care a făcut-o ea? Și apoi, realizez brusc că mama m-a „conceput” la 24. Evident, îmi vine să o întreb: băi nene, sunt o greșeală? ( N-ar recunoaște niciodată, nici n-are rost :)) ) Cât despre mine? Uite acuș trec de vârsta ei și n-am dat încă destule rateuri.  Și nu, nici nu mă grăbesc.