altfel

(probabil m-ai auzit și tu: salut, sunt B. și am 1,65 cu indulgență…

ok, 1,62 merge? 

nu…!?)

când îmi văd în treacăt reflexia în geamurile din piața Charles de Gaulle mi se pare că-s mai scundă decât mă prezint

e 3:15, și doar așa, să mă fandosesc, la un calcul simplu aflu unghiul dintre limbi

vorbesc într-una, despre filme și cărți

piese de teatru mișto, nasoale, făcute după niște scenarii proaste sau bune

iar interlocutorul meu e o doamnă care nu știe că e frumoasă

și nici că poate, câteodată, are gusturi mai  bune decât mine

nici n-o să-i zic,

îmi place s-o cert că nu merge desculță prin iarbă

și că nu face genuflexiuni dimineața

(cândvane-am ținutdemânălaAviatorilor/iarîmiapariînmintenebărbierit/eștiaricios șinicinumăînvârți/căamețeștirepede)

în fine, îmi continui discuția în fusta asta scurtă și veche

mai înaltă decât las să pară și mai subțire decât mă amintești.

tu visezi? :)

La un moment dat, întorcându-mă într-unul din vise, în timp, undeva prin 1600, m-am trezit într-un fel de cort vorbind cu strămoșii altcuiva. Nu ne-nțelegeam foarte bine, că li se părea că pocesc cuvintele. Eram cu telefonul, ultimul răcnet, în mână, și tocmai pusesem „Ziua Vrăjitoarelor” de la Cargo. Părea că le place și drăcia asta din care se auzea m-u-z-i-c-a și piesa. Când mi-am dat seama ce se întâmplă le-am zis să creadă în viitor, că dacă există ceva cu adevărat, ăla e viitorul. Ei aveau alte cântece și alte idei. Le-am mai spus și în ce să investească și în cine să nu se-ncreadă. De rele, am zis că nu-i de datoria mea. Dar în visul ăla, din noaptea aia de toamnă, ei credeau în chitare, tobe și versuri pe care, poate, nu le-nțelgeau prea bine. Și păreau că nu se mai satură. În fine, cine știe ce-o fi în subconștientul meu că astă noapte, printre altele, după luni întregi în care „călătoriile în timp m-au ocolit”, m-am trezit prin 1960. Stăteam pe-o bancă lângă o femeie misterioasă care, pare-se, mi-a spus la un moment dat: „Ei, aș! Ai ajuns aici, cu atâția ani în urmă să te naști și tot ce faci e să stai în casă? Ieși nene și lasă-te să fii măcar un pic curioasă!”. Ai zice că sunt prea odihnită! Zău!

:)

„Ladies of Light & Ladies of Darkness,
& Ladies of Never-You-Mind,
this is a prayer for a Blueberry Girl.
First, May you ladies be kind.

Keep her from spindles and sleeps at sixteen;
Let her stay waking and wise.
Nightmares at three, or bad husbands at thirty;
These will not trouble her eyes.

Dull days at forty, false friends at fifteen;
Let her have brave days and truth.
Let her go places that we’ve never been;
Trust and delight in her youth.

Ladies of Grace, and Ladies of Favour,
and Ladies of Merciful Night,
this is a prayer for a Blueberry Girl,
Grant her your clearness of sight.

Words can be worrisome, people complex;
Motives and manners unclear.
Grant her the wisdom to choose her path right,
Free from unkindness and fear.

Let her tell stories, and dance in the rain,
Somersault, tumble, and run;
Her joys must be high as her sorrows are deep,
Let her grow like a weed in the sun.

Ladies of Paradox, Ladies of Measure,
Ladies of Shadows-That-Fall;
this is a prayer for a Blueberry Girl,
Words written clear on a wall.

Help her to help herself, help her to stand,
Help her to lose, and to find.
Teach her we’re only as big as our dreams,
show her that fortune is blind.

Truth is a thing she must find for herself,
precious, and rare as a pearl;
Give her all these, and a little bit more,
Gifts for a Blueberry Girl.”

Blueberry girl – Neil Gaiman