Portret în lucru *

1.3. Camera-n care-şi uitase surâsul, nu existase niciodată. Camera aceea era doar o proiecţie vagă a camerei lui.
A lui, da, a lui! A celui mai cel dintre cartonaţi.
Cum luase naştere iubirea asta între hârtii? Simplu, cel ce rostise cuvintele care au eliberat-o din unghiul mort, pe care noile oglinzi cu zonă convexă, apărute ulterior, îl combat, nu era deloc urâţel, vopsit în negru, cu pupile albe pe alocuri frânturi din “nu mă uita”, şi cu un zâmbet şiret în colţul gurii, mândru de propria reflecţie, conducând un trabant spre sala mare a teatrului “Ruşine”, unde avea să debuteze în rolul lui Păcală, (sigur că la ei, Păcală al nostru era şi mai şi) îşi repeta rolul cu Bach pe fundal, s-or fi potrvit ele cuvintele, nu s-or fi potrivit, dar dragul nostru “neuitat” (oh, şi ce albastru frumos, cât îi mai plăcea Oliviei!) s-a trezit cu o hârtie-n plus, am zice noi: pentru zile negre, pe timp de criză! Cu părul roş, cu privirea verde şi-o rochie de culoarea mucegaiului, începu să dialogheze:
– Să încep cu: “oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?” lăsând gluma, ştii vreun vârstinc ce vinde foarfeci? Tare am nevoie să refac nasul ăsta cârn, oh, dar nu am mai purtat o discuţie de atâta timp, timp care de altfel este relativ şi dacă mergem pe princpiul ăsta …
– Femeie, mută-ţi fundu’ cartonat de aici! De unde “ăla roşu nepomenit” ai mai apărut?
– Ei vezi? Nu poţi ştii de-s femeie ori bărbat până la proba contrarie, revenind, cum sunt o nepricepută în ale comunicării, poate ai ceva Dosto pe bancheta din spate, să-ncerc să aplic ultima regulă văzută la cinema, când ieşiseşi tu cu pistruiata aia şchioapă! Da, Matei, eu sunt Olivia…
Matei se crucea invocând zeii inventaţi şi neinventaţi, “cum apăruse fiinţa aia în maşina sa ultimul răcnet, cum de vorbea atât de mult şi ce era cu urâţenia şi izul de vechi, de stătut, de praf, de muşte moarte, storcite?”

Advertisements

40 thoughts on “Portret în lucru *

  1. Daca mustele-ar citi in oglinzile
    de deasupra volanului! Pe cine sta ascuns
    dincolo…
    Dar ele, nu si nu, sa scrie de-a dreptul,
    pana cand isi dau duhul..si nu se mai zareste nimik 🙂

    1. Muştele-n oraşul cartonaţllor sunt cât negrul sub unghie. Şi au puteri supra naturale. Reuşesc cumva să pătrundă-n oglindă şi nu pot ieşi decât în momentul în care mai iese cineva odată cu ele. O altfel de creatură. Şi colac peste pupăză, ştiu să citească mai corect decât cartonaţii şi au un văzu mult prea bine dezvolatat. Le omori doar storcindu-le cu hainele creponate de culori care le orbesc.

  2. Sunt curios daca in lumea asta a cartoanelor, zeul suprem este un om? poate chinezul care a inventat hartia 😀 Oare cum relationeaza ei cu zeul lor?

      1. Nu 🙂 Tu ai alt rol aici, alt tip de zeitate. Eu îmi lăsam imaginația să zburde în voie prin universul în care m-au purtat rândurile tale.

  3. Si noi care credeam ca mustele sunt doar buni piloti/ Au ele multe alte desavarsiri, dar nu cat negru sub unghia lor. Iar cand ies din oglinda..sunt musti oglindite sau oglinditoare?
    Cartonatzii citesc pe silabe sau cum..ca nu stim de cate feluri sunt citirile de cartoane!
    Daca mustele-s supra Natural;e cum sa le omori, fie si-n curcubitacee?

  4. Iese, iese.
    A, oglinzi fermecate, mushtarite cu mestesug!
    Ne-a placut sa le privim, sa le atingem cu floarea
    numita Irisul Ochiului…

  5. E totusi poveste, opoveste, nu?
    Ochiul Herei e dintr-alta..
    Aici pot fi ochii de pe coada paunului, ochii din capsunele pudrate,
    ochii zanelor. Eu m-am holbat deunazi la OchiuMielului si-al Miedului: si amandoi m-au placut; eu pe ei.. la fel. Tu te-ai uitat in Ochii Ploii, asa se ploua vestea pe aici..Nice, nice! Acum- daca vrei -incrucisam privirile astea naturale! 🙂

  6. La un moment dat va trebui, pt ca ne trezim dis-de-dimi.
    In alta ordine de idei, cine nu cedeaza in fatza Noptzii?
    Noapte de Aprilie…
    E intunecata dar si aprinsa, neagra dar si verde-aurie, cu harul ei, cu umbra ei de maine-n amintirrre…

    1. Cine se trezeşte dis de dimi? Ăla departe ajunge. Eu vreau să stau aici.
      Eu aştept noaptea de mai, cu vis de primăvară pe fundal , tutun prost şi … şi o ploaie.

  7. Daa, trezitzii ajung departe;
    se misca pamantu cu ei:)
    E bine sa existe un Punct Fix, unde cineva sa stea…asa ca un Far..
    sa lumineze largu marii si copacul singuratic de pe plaja…
    Nu mai e mult pana la Noaptea de Mai. Cu tutun prost?
    Sau cu Cirese de mai?
    Se poate face un concurs, ori mai multe: cine arunca samburii cel mai aproape; cine ii pierde mai usor printre degete; cine stie care e samburu lui Cehov; cine imbraca samburii ca sunt prea goi si multe altele…

    1. Eheee. Tu. 😛
      Eu colecţionam “cercei”. Şi când aveam poftă de-o cireaşă (că fugeam cu plozii altora pe gârlă să prindem fâţe) alegeam din noile mele perechi care se înghesuiau după urechi 😀

  8. Sau cine stie ce fermecatura-n ciresele celea..
    Inghiteau pestii, le furau cum fura prunele mari
    miejii de nuca intr-o dulceatza preferata!

    1. gen poetica.
      cine să fi ştiut?
      poate şi zeităţile încă neinventate apăreau de niciunde şi ne distrăgeau atenţia de la peşti
      uneori şi de la cireşe
      asta mai rar

  9. Sa stii ca ne-a placut la tine, cu ciresele astea de mai si cu ploaia, a fost un delir de toata frumusetea si sfruntarea timpului…
    Multumim de buna primire…..de lumina aprinsa…de companie…
    Ne retragem la garaj…:)
    Seara buna si fara migrene.
    Cu ciresele alea, sigur v-au declarat pestii
    Cea mai Frumoasa Intrupare…

  10. Pingback: portret în lucru ** « Bianca Dobrescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s