Lk60ml, continuare.

sursă

mănâncă spatele. Şi n-am cum să mă scarpin. Şi mi-e frig. Şi am nevoi. Şi…

Vai de mine,  acum şi scalpul! N-a trecut nici măcar o oră şi mie tot timpul ăsta mi-a părut o eternitate. I-am auzit mai devreme bălmăjind. Cretinii.

Acum mi-e frig. În fine, să las văitatu’, rămăsesem la ziaristu’ de la pgh. Avertizat, cum era, căuta să-şi arate iubirea nefirească despre care nu mai comentasem, pe care nu o acceptam (pentru că nu venise atunci când trebuia, când mi-o doream din tot sufletul ăsta de a cărui existenţă încă sunt sceptică)

De drag, v-am zis, îmi era. De iubit… În mine roşu amar şi negru şters îşi făcură culcuşul. Aşa le spuneam când mă întrebau: Cum iubeşti? “În Roş-Negru* (Aveam aere de “poetesă”)

Asta-n traducere liberă înseamnă că dacă azi îl iubesc, mâine-l pot urî cu uşurinţă din simplu motiv că mi-am permis să-l iubesc. Şi când urăsc nimicesc, deşi am semnu’ păcii tatuat pe gât.

Pe ziarist l-am trimis în mă-sa şi probabil s-a dus. Nu l-a mai născut iar şi iar. Atât i-a fost.

Eram prin mai, când m-am trezit singură în  Piazza San Marco.  Mă uitam în stânga, dreapta… nimic. Sunam şi-njuram vocea nenorocită ce repeta“Abonatul pe care l-aţi contactat…” (Trebuia să-şi bage telefonu’-n dos. Asta trebuia).

Italiana chiar mă fascinase încă din generală. Era singura oră în care mi se permitea să mă dau rotundă cu ultimele filme văzute, până şi profa asculta uimită cum îl ridicam pe Tom Cruise în slăvi. Aşa că nu ştiam cum să întreb pe cineva, altfel decât în engleză,  încotro drumul spre aeroport. Întreb un tip cu nas mare şi palton lung, negru, îmi zice că mă duce el, să mergem la pas. (la cât ador mersu’ pe jos, am nimerit. Ironic, vorbind. Comoditatea mi-e soră, ce ştii tu.)

Când mă întreabă din ce ţară sunt,  ghici ce! Şi-a verificat de două ori buzunarele, a strâmbat puţin şi a grăbit paşii  Ha! Macaronaru’! Să-i fi văzut mutra! Ajung la aeroport la un moment dat, mai  aştept 4-5 ore până la primul zbor.

Toate bune şi frumoase, în ultimele minute de aşteptat,   la radio aud numele “Radu Clen”. Radu Clen fiind ziaristu’.  Suna ceva de genu’ “trovai i vestiti Radu Clen e portafoglio”. 

Aproape că nu bag nimic de seamă şi urc, mai înjurându-l de câteva ori. De atunci n-am mai auzit nimic. S-a zvonit că mafioţii l-ar fi dizolvat în acid clorhidric. Alţii ziceau că a fost ciopârţit şi vândut în pieţe drept carne de porc.  M-au interogat câţiva copoi pe atunci, da’ n-a fost mare brânză. Îi spusesem că-s ghinionistă. Nu m-am simţit cu nimic vinovată, şi cine ştie cum Radu acum o duce bine merci în alte ţări. Radu, dacă nu eşti dizolvat ori vândut şi citeşti astea, află că ţi-o fac eu într-o zi! Vai de pielea ta!

Advertisements

14 thoughts on “Lk60ml, continuare.

  1. Pingback: Lk60ml, A « Bianca Dobrescu

  2. Pingback: Lk60ml, Daria « Bianca Dobrescu

  3. Pingback: Lk60ml, M. « Bianca Dobrescu

  4. Pingback: Lk60ml, B. « Bianca Dobrescu

  5. Pingback: Lk60ml, G. « Bianca Dobrescu

  6. Pingback: Lk60ml, L. « Bianca Dobrescu

  7. Pingback: Lk60ml, P. « Bianca Dobrescu

  8. Pingback: Lk60ml, C. « Bianca Dobrescu

  9. Pingback: Lk60ml șieraaugust « Bianca Dobrescu

  10. Pingback: Lk60ml, Măria. « Bianca Dobrescu

  11. Pingback: Lk60ml, realitatevssfârșit « Bianca Dobrescu

  12. Pingback: Lk60ml, V. « Bianca Dobrescu

  13. Pingback: Lk60ml – șinuapucăcrăciunul « Bianca Dobrescu

  14. Pingback: Lk60ml. C; (p17) | Bianca Dobrescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s