Lk60ml, M.

Sofia, te coase, te descoase, pentru propria-i plăcere…

– A cui?

– Spune-mi, a cui plăcere?

– Răspunde, pentru numele lui Dumnezeu! 

Şi nu se mai aude, decât slab Sofia, Sofia, Sofia. Cum să nu-ţi ieşi din minţi? Pe toţi sfinţii! Aşa-mi făcea M. Care, din păcate, n-a ars de viu, cum mă aşteptam.

M. avea mutră de tebecist şi tălpile aspre. Când mă îmbrăţişa îmi amesteca oasele. Aşa forţos! Jucam table la apus şi ne hrăneam cu zile. Amândoi lefteri, ne spălam în bălţi.Şi, uite că n-am murit din asta. Cum ar presupune “ăia de la oraş”.  Am dat unul peste altul (sau mai bine zis, m-am împiedicat şi-am picat peste el, ca-n zilele mele bune) într-un aprilie trecut de trei ani. Pe atunci, orice ins capabil să mă asculte povestind vieţile atâtora, era ideal (şi greu de găsit). D-aia am şi ţinut strâns cu dinţii de el, să nu-mi scape. Au urmat certuri interminabile când ne înjuram de dumnezei şi vocile din capul lui. Spre sfârşitul uneia dintre primăverile prin care am trecut ba ţinându-ne de mâna, ba fugind unul de altul, ne făcuserăm culcuş lângă o comoară. O adevărată comoară! Opium dimineaţa, la prânz şi seara. Maci după urechi, făcuţi buchet,  firişoare vândute în piaţă. Deja aveam cea mai mişto afacere. Vindeam tot ce găseam ca să reuşim să cumpărăm ustensilele, uneori şi alcoolul pentru laudanum. Alegeam cu grijă seminţele. În fine, aşa am început sfârşitul. Ba-mi zicea că-i iau tot aerul. Eu credeam că e de bine şi atunci îl sărutam de mama focului. Ba tremura şi credeam că-l intimidez, atunci iar îi împreunam mâinile şi mi le puneam sub cap. Ba murea de supradoză şi-l blestemam.

Advertisements

11 thoughts on “Lk60ml, M.

  1. Pingback: Lk60ml, B. « Bianca Dobrescu

  2. Pingback: Lk60ml, G. « Bianca Dobrescu

  3. Pingback: Lk60ml, L. « Bianca Dobrescu

  4. Pingback: Lk60ml, P. « Bianca Dobrescu

  5. Pingback: Lk60ml, C. « Bianca Dobrescu

  6. Pingback: Lk60ml șieraaugust « Bianca Dobrescu

  7. Pingback: Lk60ml, Măria. « Bianca Dobrescu

  8. Pingback: Lk60ml, realitatevssfârșit « Bianca Dobrescu

  9. Pingback: Lk60ml, V. « Bianca Dobrescu

  10. Pingback: Lk60ml – șinuapucăcrăciunul « Bianca Dobrescu

  11. Pingback: Lk60ml. C; (p17) | Bianca Dobrescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s