Lk60ml, B.

foto: Rene Lynch “War of the Roses” 2011

Nu-mi mai simt nici măcar mâinile. Mereu mi-am învins frica apelând la curiozitate. Acum m-a prins. Mi-e frică. Şi, nu frică de moarte. Că nici nu mor, nici nu trăiesc. Viermuiesc.

– Sofia…

– Sofia, ce? Ce Sofia? Ce tot vrei? Cine eşti?

– Ava…

– Ava, Sofia, şi cine mai vreau, sunt eu.

– Ce prostii spui! Eşti dusă din 2002. Din 2002!

– Îţi baţi joc de mine, mai ales că nici să râd nu-s în stare.

– Aveam zece ani, zece ani şi ne ţineam mâinile strânse. Alergam spre şcoală şi-am alunecat sub copitele cailor. Pe tine te-a zdrobit cu totul, iar eu încă eram… Gândeşte-te bine, în ’92 au murit mulţi, o singură femeie a fost de fiecare dată la locul faptei, avea 20 de ani. A născut şi-au închis-o pe viaţă. Atunci s-a întâmplat pentru a treia oară. S-au mai sfidat legile naturii şi în 72,  în ’52…și în 32 (când a început totul)

Ce tâmpenii. Îmi arde de inventat prostii. Să-mi amintesc de primul? B. avea o voce specială. Îl ascultam cu o plăcere dureroasă. De ce totuşi fiecare cuvânt mă durea, am realizat mai târziu. Îmi citea în fiecare seară poezii şi adormeam îmbrăţişaţi. La El Zorab îmi curgeau întotdeauna ochii. Aveam 17 ani şi eram îndrăgostiţi. Eu şi el nu existam cu adevărat. Eram noi. Dacă-i vorbeai, îmi vorbeai. Dacă-mi vorbeai, îi vorbeai, şi tot aşa. Pe atunci credeam în iubirea aia nenorocită ce trânteşte cu tine de toţi pereţii şi te face să nu ai stare, pace, somn. Când eşti orbit şi nu vezi decât ceea ce îţi convine. Râsetele cu sughiţuri, motivele să visăm realitatea, vorbele cu miros de cafea, cântecele favorite care încă nu au fost uitate… La asta ne reduceam. Ne mulţumeam unul cu altul şi ne-am pierdut între timp.

Îmi vine să plâng. Să plâng cum n-am mai plâns de atât de mult…Nu pentru că aş fi slabă, ci pentru că atunci am fost atât de tare, încât…

Eram în pădure şi căutam ghinde, uitasem că era sezon de vânătoare. Uitasem cu totul, amândoi. Îţi dai seama ce s-a întâmplat. Un glonte a fost suficient. S-a dus repede. Îşi încleştase mâna într-a mea. Urlam disperată şi nu mă auzea nimeni.

Advertisements

13 thoughts on “Lk60ml, B.

  1. Pingback: Lk60ml, G. « Bianca Dobrescu

  2. Pingback: Lk60ml, L. « Bianca Dobrescu

  3. Pingback: Lk60ml, P. « Bianca Dobrescu

  4. Pingback: Lk60ml, C. « Bianca Dobrescu

  5. Pingback: Lk60ml șieraaugust « Bianca Dobrescu

  6. Pingback: Lk60ml, Măria. « Bianca Dobrescu

  7. Pingback: Lk60ml, realitatevssfârșit « Bianca Dobrescu

  8. Pingback: Lk60ml, V. « Bianca Dobrescu

  9. Pingback: Lk60ml – șinuapucăcrăciunul « Bianca Dobrescu

  10. Pingback: Lk60ml. C; (p17) | Bianca Dobrescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s