Lk60ml, L.

foto: MARK KOSTABI

– Dă-mi cuţitu’ cu lamă groasă!

– Tu o iei pe Gloria, nu pot tranşa carnea în care mi-a intrat.

Celălalt a râs aşa zgomotos, enervant. Cum privesc ei femeia! Doar sursă de plăcere. Sursă din care-şi iau energia. În care-şi varsă nervii. În care şi-o bagă şi gata (eventual şi-o şi scot, să nu care cumva să putrezească în cine ştie ce). Unde e romantismul? Romantismul care m-a îndemnat să fac, cu ghilimele de rigoare, înconjuru’ lumii?

Prin aprilie, anul trecut, iubeam. Iubeam îndrogostiţii. Ieşeam de nebună prin parc, îi fotografiam şi îi băgam la colecţie. Ascultam fel şi fel de moduri în care au cunoscut-o. Le-au cunoscut. Eram în vogă după bărbaţii îndăgostiţi, fiindcă ştiam că nu-i găsesc atrăgători. Iubirea asta îmi părea o boală, care voiam să-mi revină. De fapt, nu scăpasem niciodată de ea. Inima mi se micşorase până la stadiu în care s-a călcat peste ea. S-a călcat cu paşii mei. Eu mi-am dat voie să-l iubesc. Dar nu mi-am dat, să suport consecinţele morţii lui. Singurul a fost B. Ţi-am povestit ce frumos era începutul. Începutul care a durat o eternitate.

Cu L. am ieşit din curiozitate. Mi-a spus că iubeşte. Că iubeşte şi nu are stare. Nu ştie ce şi cum să facă să o prindă. Să o prindă de glezne, să i le sărute şi pe-o parte şi pe alta, să nu mai plece în veci de lângă el. De sfătuit sunt AS, teoria e uşoară, practica mai grea. În neştiinţa mea îi ziceam fel şi fel de chestii. Aşteptările mele de la un bărbat. Când, colac peste pupăză, dă să-mi închidă gura apropiindu-şi-o pe a lui (gura, nu altceva), uscată de a mea. Atunci am fugit. Nu fug, de obicei. Doar că atunci când eşti băgat în zona prieteniei realizează că n-ai nici cea mai mică şansă să ţi-o pui, să-ţi fie împărtăşite sentimentele şi tot aşa. Eşti doar un psiholog neplătit. Obligat să o asculţi cum vorbeşte despre ex-şi, cum îţi spune cât vrea să iasă cu Z., etc.

Cu L. m-am mai văzut abia peste două luni din ziua cu pricina. Era slăbit, mi-a zis că se însoară într-o săptămână şi mă vrea prezentă. Mi se păruse în regulă. L-am felicitat.

La nuntă te aştepţi să fie toate bune şi frumoase, corect? Şi erau. Erau, dacă ai ştii cum mai erau. Mireasa ca mireasa, nerăbdătoare şi înlăcrimată. Mirele ca mirele, atârnat de lustră. Biletul nu exista. Ci un post pe blog programat. Începea aşa “Sofia, …”

Advertisements

8 thoughts on “Lk60ml, L.

  1. Pingback: Lk60ml, P. « Bianca Dobrescu

  2. Pingback: Lk60ml, C. « Bianca Dobrescu

  3. Pingback: Lk60ml șieraaugust « Bianca Dobrescu

  4. Pingback: Lk60ml, Măria. « Bianca Dobrescu

  5. Pingback: Lk60ml, realitatevssfârșit « Bianca Dobrescu

  6. Pingback: Lk60ml, V. « Bianca Dobrescu

  7. Pingback: Lk60ml – șinuapucăcrăciunul « Bianca Dobrescu

  8. Pingback: Lk60ml. C; (p17) | Bianca Dobrescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s