începecuosearăfrumoasășidevinededupă

Se încheiase atunci. Doar încercam să retrăim o stare consumată. Și nici nu ne jucam rolurile bine. Se încheiase și nu puteam să acceptăm. E ca atunci când ai cinci ani, ești în parc, plin de nisip, vine unul de șase și-ți ia jucăria. Vrei să o ai pentru că e a ta (când o primești, o arunci, îi faci ce vrei, dar trebuie să o ști acolo). Ei bine, ăsta este egoismul. Nici pe departe iubirea despre care se tot scriu cărți. Posesivitatea. O persoană abia dacă aparține sieși. Confundăm obișnuința cu ”nu putem trăi unul fără de altul”. Cum nu? Cine știe ce ne așteaptă apoi. Tu îți cauți fericirea ta, eu pe a mea. Fiecare pe drumul său. Mi s-a luat să povestesc despre iubire. Mi s-a luat. E ceva sfânt, cu care nu se merită să ne jucăm așa. Ajungem să spunem: iubirea-i când duci gunoiul. Vai, ce proști. 

Căutăm certuri, motive, doar să vorbim. Fiindcă și discuțiile au ajuns în punctul în care se termină după primul zâmbet. Așa nu.

Așa trebuia să fie. S-au petrecut prea multe, ni s-au umplut paharele. Nu ai ce continua. Pur și simplu.

Advertisements

20 thoughts on “începecuosearăfrumoasășidevinededupă

  1. Stau și mă analizez, apropo că ziceam ca abia acum sunt în stare să filosofez: cred că eu eram dintre ăia care luau jucăriile:))) Am făcut asta de 2 ori, dar le-am dat înapoi 😛 Măcar o dată….:))
    Despre iubire, nu se povestește, adevărat. Pur și simplu o trăiești cât timp există. Cât despre pahare pline, aici e cunoscut că dacă paharul vieții e plin, e musai să îl golești ca să poți evolua.

      1. Și pe mine 🙂 Mi-am dat seama cât de mare filosof a fost Platon tocmai pentru că până și mintea mea l-a priceput cât de cât 🙂

        Nu am fost răutăcios :)) Dimpotrivă, am fost foarte, foarte timid (într-un anume fel și acum sunt așa) și plângăcios. În cele două cazuri era povestea eternă a copilului care își dorește ceva și nu înțelege el de ce nu poate să aibă. A nu se înțelege că e o scuză. Eram la vremea când alegeam cărările.

      2. Nu e nimic rău în a fi timid. Nu mai caut scuze de multă vreme, de când l-am citit pe Dostoievski. Întotdeauna vom alege cărări în viață, tot mai ciudate și mai diverse. Și cel mai greu nu este să alegi ci să îți menții alegerea făcută.

      3. Îți voi spune de ce. Faci o alegere în viață. Indiferent de rezultatul ei, nu ai motive să regreți, te-a făcut să evoluezi ca om. Dar îți dai seama că nu mai e cazul să rămâi pe drumul acela. Trebuie să apuci un altul. E la fel de greu să rămâi pe acea cărare cât este ca să mergi pe alta. E nevoie de multă voință și de curaj. Acum, revenind la întrebarea ta. Pe unele e neapărată nevoie să le menții. Atunci când autoanaliza e completa, atunci când ajungi la acele străfudunduri ale tale, alegi anumite drumuri pe care nu vrei sa le părăsești pentru că te definesc. E greu să mergi doar pe ele pentru că mereu vei găsi oameni în jurul tău care să încerci să te schimbe. Și e și mai dură lupta când ei fac parte din familia ta.

      4. Dar dacă-i o schimbare în bine? De exemplu: o rochie, o fustă nouă? Ți-am mai spus că omul nu se schimbă, se modelează în funcție de necesitățile sale. Așa că nu prea intră în discuție schimbarea.
        Și de ce să nu te modelezi în funcție de un ceva,care ți se pare că începe să conteze?

      5. Ohh, sper că de vinerea trecută nu ai uitat de tot de mine:))))) Nu cred că pentru mine o rochie sau/și o fustă nouă e o schimbare în bine. Deloc 😛

        Atunci când necesitățile lui sunt spirituale, el se shimbă. Dar numai atunci și asta e o excepție de la regula spusă de tine.
        Bianca, ai dreptate. E normal să te modelezi dacă e spre binele tău. Și totuși cine decide că e spre binele tău? Eu am primit aceeași întrebare acum vreo 3 ani: de ce nu mă las modelat dacă e spre binele meu? Ei bine, nu puteam face asta pentru că uneori modelarea asta presupune și o spălare a creierului. Și aici e mai greu de negociat.

      6. Cine decide? Tu decizi. Sunt oameni care au darul de a influența și oameni care nu. Dacă și tu ești slab, te-ai fript. În schimb, dacă ști ce vrei de la tine. Dacă ai deja planurile mâzgălite pe cine știe ce coli, de ce să te abați de la drum? Știu de ce. Pentru că viața nu-i de felul A-Z. Mai sunt ceva litere care trebuiesc cunoscute, sacrificate, ridicate-n slăvi și tot așa.

      7. Foarte frumos spus 🙂 De acord. Dacă tu decizi și dacă ai planul bine redactat pe pereți sau pe coli bine ascunse-n suflet, atunci oricât ai rătăci alfabetic, tot ajungi la Z. Și, oricum, tot drumul cu cunoașterea și sacrificiile este cel care contează. Așa este, dacă ești slab, te spoiesc toți cu tot felul de vopsele..

      8. Deștept doftor :))) Acum mi-am dat seama că mesele mele din cele trei camere îs tare diferite. Prin urmare, e nevoie și de scaune pe măsură :)))

      9. Ce să facem acum? O dăm și noi pe clișee despre diversitatea din domeniul mobiliar :))))) Sau ca pe vremuri medievale uitate, ne organizăm în scaune. Și fiecare scaun răspunde ierarhic unei mese 😛

  2. “Căutăm certuri, motive, doar să vorbim. Fiindcă și discuțiile au ajuns în punctul în care se termină după primul zâmbet. Așa nu.”

    Mi-ai dat de gandit …. Iti dau dreptate, dar NU vreau sa-ti dau dreptate ! Sunt trist !

      1. eu zic ca singurul adevar care e bun e acela care doare…caci doar el poate schimba ceva in noi, doar el ne poate duce catre o stare superioara, catre o implinire personala si o detasare fata de “pluton”….

  3. Si mie mi s-a cam luat…dar ma lovesc de tot felul de metehne si imagini din trecut….ce ma fac sa nu imi respect dorinta de a nu vorbi despre iubire..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s