Amobosit.

Am obosit. Am obosit să mă frământ. Nici să stau locului nu mai pot. Așa o amorțeală îmi cuprinde oasele și cad la pat.

Am obosit să cred că te gândești la mine.  Și e dureros. 

Am obosit să visez, fiindcă-i minciună frumoasă. Amăgire, nu alta.

Am obosit să citesc povești formidabile cu sfârșituri pe măsură în care toți mor în diferite circumstanțe, care mai de care mai macabre.

Am obosit să te aștept. Parcă și cheful de tine s-a dus, așa cum a și venit.

Când ai să mă iei de mână, nu uita că am obosit.

Să nu te superi. Și dacă te superi cu supărarea rămâi. Eu am obosit și vreau acasă. Dar acasă a dispărut de prea mult. Ca fumul țigării. Ca și cum nu a fost niciodată. E urât să nu mai ai un loc unde să te simți acasă…

 

Advertisements

27 thoughts on “Amobosit.

      1. Brrr. Nu știu ce-i cu mine astăzi. Poate că mi-e dor de Măria despre care am scris mai jos. Sau poate că îmi vine să zgârâi pereții de furie că n-am jurnalul cu mine și trebuie să înșir dejecții cât mai multe să mă scap. Sau…

      2. ba eu cred ca farmecul lor sporeste in ochii mintii receptorului…
        a nu mai visa inseamna moartea sufletului…continua sa visezi…iti garantez ca macar o parte din visuri se vor realiza…

  1. Lasă, îți prepari mai încolo un suc de cuvinte și-ți revii. Poate o să și dormi puțin. Sau ți-e teamă c-o să visezi? 😀

  2. Pingback: de seară | Bianca Dobrescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s