viață de câine (re)

Să vă spun povestea mea.

Am apărut, nu la mult timp, după ce mama și tata ajunseseră să stea, ca proștii, unul cu spatele la celălalt. Nu am măsurat niciodată timpul, decât în mese. Prima masă era undeva pe la șase dimineața, când toți uzinarii așteptau cuminți autobuzul, a doua când școlarii se întorceau și făceau zarvă multă (de fiecare dată mă deranjau și-mi venea să-i trimit la origini, na că era să tastez orgii – asta pățești dacă ai degetele umflate), iar cea din urmă, când mă mângâiau pe creștet.

Pe când împlineam șase luni, mi-au dus părinții la depozit. Mama, grijulie, mă avertizase: Ger, dragule, trebuie să te comporți exemplar, dacă-ți place aici. Și așa am tot încercat să fac până în momentul ăla. Au aruncat-o pe mama pentru că îmi aducea alți și alți frățiori (cine știe pe unde a umblat). Iar pe tata că era bătrân și trăgea să moară. Am plâns mult. Au încercat să mă împace și, când au văzut că nu le iese, m-au bătut. O voiam pe mama să-mi repete povestea cu rățușca cea urâtă, să-mi mai spună despre cățelușul șchiop sau gândăcel.

Dar ea nu îmi auzea strigătul disperat, întârzia să apară.

Când și-au dat seama că nu-i de joacă, că nu tac în ruptul capului, m-au îmbrâncit în stradă. Încercaseră să-mi lege și porcăria aia de medalion, inestetic, dar am ripostat. Ce-am mai ripostat!

Și a fost urât. E urât să te simți al nimănui. Să încerci să intri în vorbă cu unul, altul, și să nu ți se răspundă. E urât și nu-mi venea să cred că-i adevărat. Am dormit pe un preș în fața unui magazin de mezeluri. M-a luat în grijă un rebel. Fusese nedorit de ai lui și viața l-a înrăit. Se lupta pe mâncare și își câștigase respectul pe strada aia. I se spunea R.

– Hei, pici, să îți explic cum stă treaba

– Nu sunt pici și o vreau pe mama.

– În două zile îți scot eu ifosele din cap, răsfățatule. D-aia vă urăsc eu pe voi, ăștia de bloc. Veniți pe străzi cu coada pe sus, că v-au răsfățat alții. Vezi tu, pe mine nimeni nu mă mângâie, nu-mi zice o vorbă bună. La început le era frică de mine și mie de ei. Până mi-am dat seama că e bine să le fie. Așa trebuie. Strâng dinții și grăbesc pasul. Când văd o potaie aranjată,spălată, nici dracu nu se mai teme. Și ei între ei se tem unii de alții. Unul că n-are și îi e rușine cu el, celălalt că îl fură. Nici milă, nici iubire. Dacă l-ar spăla, aranja, poate s-ar și arunca la cratiță amândoi. Dar nu, ființa umană e cea mai egoistă din câte există. Nici noi nu suntem departe. Uite, vezi pechineza aia?

– O văd…

– Uite cum se uită la noi! Hei, păpușa!

– N-ai tu față de mine, fă pași!

– Și eu latru continuu. Și nu-i vorba că e femelă. Și bărbații sunt la fel. Dar slabi la lupte.

Am constatat că îmi zice un mare adevăr. E grea supraviețuirea în lumea de afară. Găsești răutate la tot pasul, nu mă văd de lacrimi. Mi-e frică.

– va urma –

recomand ben 10 şi beyblade

Advertisements

2 thoughts on “viață de câine (re)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s