apatia pentru Hegel?

Cum a început? Păi în urmă cu doi-trei ani cred că undeva prin noiembrie am dat nas în nas cu un fragment din Hegel. Pe atunci îl găseam pe Hegel aricios, respingător exact ca şi pe tipul care mi-l prezentase, recomandase şi-l încadrase la lectură obligatorie. De atunci o bună bucată de timp cum auzeam de el, cum mi se făcea pielea de găină *de Hegel, nu de tip*: o pisici, e încâlcit tare, și-l luam pe NU în brațe când mi se recomanda.  Nu mi se părea că nu-l înţeleg dar nici că știu cu ce se mănâncă. Adică aveam abc-ul “cum să citeşti un filosof” păi iei nene anii în care a trăit,  evenimentele, vezi care a mai trăit pe atunci ce a mai scris, chestii de genul ca într-un final să poţi pricepe ce l-a determinat să scrie ceea ce a scris și unde a vrut să ajungă, totuși de ce a ajuns aici și nu acolo? Cum a luat sfârșit? Mai târziu am prins drag de el și am ajuns să-l citesc (nu în întregime)  acordând o mai mare atenție și ceva mai mult timp fiecărui capitol (referindu-mă strict la fenomenologia spiritului). Nu-i deloc ușor și deloc de înțeles repede. Șansa mi-am acordat-o (reapucându-mă de curând), nefiind prea deșteaptă mă tem să nu fie pierdere de timp. Vedem. (Dacă vă tentează ne putem juca aici pe fiecare capitol :D; le uploadez frumușel și vă provoc la lectură)

Abia așteptam să mă trezesc și să văd cum nea gogu celebrează cei 243 de ani de la nașterea sa. Nu l-a luat în seamă. M-am ofticat tare. De aici și postul ăsta.

h

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s