în toamnă

Pe vremuri  trecea prin faze d-astea: „băi e timpul să mă simt iubită, să aia, să cealaltă”. Și atunci voia să îmbrățișeze toamna, să-și prindă frunze în păr, pe rochii și să alerge desculță. Erau clipe de prea multă fericire pentru care nu era pregătită. Nimeni nu te învață cum să suporți prea mult bine după ce ești obișnuit ca toți să arunce în tine cu ce au la îndemână, fiindcă tu nu ai nici cea mai vagă idee a ce înseamnă realitatea. Și realitatea îi include și pe ei, pe oameni, de care te ferești de atât timp. Te baricadezi în cameră și să nu cumva să dai nas în nas cu ei că-i vai de tine, mușcă din tine cu furie, nu te lasă să visezi, și ție îți place să visezi… Visezi mult, cu ochii deschiși, într-o secundă ai cuprins muntele, marea și tot ce mai vrei tu. Și nu-i deloc rău. Ești pe rând, avocat, judecător, inculpat, și așa mai departe. În mintea ta joci cele mai bune roluri, nici nu a fost nevoie să faci teatru, e de-ajuns să te lași dusă de val și zău că iese ceva mișto. Numai că n-ai cum să arăți și altora. Că ceilalți nu au contat. Și nu vor conta. De fapt, contaseră cândva, pe vremea când încă îți măsurai libertatea și te simțeai liberă în funcție de libertatea celuilalt. Te-ai oprit de ceva timp din măsurat. Măsurai tot ce prindeai dintr-o privire, făceai calcule de mamă-mamă, în gând chiar. Măsurând te închideai și mai mult în tine și îți era și mai teamă.
Dacă oamenii o băgau în sperieți, ei bine de toamnă nu-i era frică. Știa că toamna e ca o spovedanie… toamna te spălai de păcate, toamna cădea tot ce-i mai negru și șters din tine și atunci renășteai ca Phoenix (nici nu aveai nevoie de ceaiuri de purificarea organismului, deși le recomand că dragă inimă) . Și astea nu-s povești. Toamna n-a găsit-o niciodată tristă, ci pregătită, înarmată cu mult curaj și gata de luptă, gata să scape de tot ce n-o lăsa să înainteze, gata să-și vândă amintirile oamenilor fără amintiri (pe zâmbete), gata să învețe să fie din ce în ce mai aproape de ce nu ar fi crezut niciodată că o să devină; Toamna îi era prietenă la cataramă, seara în odaie uitau de ele adunând frunzele, pentru fiecare frunză, un motiv de voioșie, pentru fiecare gând bun o frunză, și tot așa…
Toamna era mai ocupată ca niciodată. Nu se temea nici de frig, nici de ploi,. Ăștia erau musafirii așteptați cu brațele deschise, poftiți la cină, ba chiar obligați să stea și la desert, căci nu era zi în care să nu se facă simțita prezența unei plăcinte cu mere.
Și în toamna asta avea să o ia de la capăt, pe un alt drum de data asta fără să mai privească după umăr. Surâzând, își îmbrăcă noua rochie și o luă din loc.

Totul a început de la un text de pe intrenoaptesizi: despre ea care-i mult peste ce-am scris eu aici. Voiam să pun totul într-un comentariu, cum am eu obiceiul, când mi-am dat seama că e prea mult și ce-i prea mult strică.

Advertisements

2 thoughts on “în toamnă

  1. am două braţe, le-am deschis, s-a cuibărit toamna, vroia o îmbrăţişare, şi-a deschis şi ea braţele, ne-am furişat pe pagina ta, ştii ce facem? te citim, ne eşti dragă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s