bătând câmpii pe temă

Când e pe temă dată mi-e greu să încep și să termin ceva, dar nu m-am putut abține să nu accept provocarea dată de pishky. Așadar vorbim fix pe citat. Dacă ai de adăugat/ exprimat/ criticat ceva go for it.

„Lumea asta, teatru de orgoliu și de rătăcire, este plină de nefericiți care vorbesc despre fericire”

Uite așa își face apariția celălalt eu al meu, pe care nu-l prea las să scoată capul în lume. E sensibil și nu-i place mulțimea descrisă perfect de Voltaire. V-am spus că se fac nu știu câte conferințe despre fericire, cu toții o căutăm, o așteptăm crezând că a rătăcit drumul și acum umblă aiurea dar o să dea ea nas în nas cu cineva care să-i arate calea, după cum zice cântecul:

Unii văd în fericire simple momente de bucurie, ca o primă întâlnire, un prim zâmbet, o primă îmbrățișare, un prim sărut, și mai știu eu, alții din contră… refuză să creadă că și simplele astea momente sunt de fericire și că ei, nene, sunt pe deplin condamnați la o viață plină de chin. Nimeni și nimic nu are să schimbe asta. Dar nu despre ei vom vorbi astăzi, ci despre cei care caută răspunsuri la ceilalți, despre cei care participă la astfel de conferințe, care așteaptă să afle cum a descoperit cutăriță fericirea, pe ce străzi a mers, în ce oraș/ țară a ajuns? Dacă fericirea e ascunsă bine într-o peștere și nefericitul e claustrofob, vă dați seama câți renunță în a mai fi fericiți? Eu una aș renunța din start. Mintea mea e prea bolnavă și aș da  numai de piedici, piedici. Aici e problema omului, nu doar a omului modern, a omul în sine, pe linia lui genetică. E orb. Ca bunicuța din manualele de clasa I care-și caută ochelarii dar îi sunt pe nas. Eh, orbirea asta din fericire, dacă are o dâră de noroc, pentru unii e temporară. Dacă omul caută în el, începe să trăiască fiind în armonie cu el însuși rămâne șocat aflând că existența e de fapt fericirea. Dar cine îl împeidică să dea peste fericire? Zise bine Voltaire: „lumea asta teatru de orgoliu și de rătăcire”. Eh, orgoliul. Ce-i și ăsta? Egoul care ne împeidică de multe ori să facem aia și cealaltă, care în loc să ne ajute, ori ne ține în loc, ori ne dă cu cinci pași înapoi, forțându-ne să batem în retragere. Partea proastă e că egoul ăsta n-are nici cea mai mică intenție de a ne face rău, nu-și dă seama, el crede că așa e cel mai bine. Așa că ori îl dresezi ori îl îngropi.

Advertisements

2 thoughts on “bătând câmpii pe temă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s