că așa-i viața, o joacă :D

Doar îmi plac jocurile. De data asta avem și reguli, se ia o tavă mare și se unge cu puțin ulei. Dacă-i mare, păi avem și ceva cantitate,  mai întâi iei 24 linguri făină, 14 linguri ulei, 2 linguri zeamă de lămâie, 18 linguri apă călâie, un vârf de linguriță sare; le amesteci bine bine, dacă vezi că nu-i suficientă făină mai pui, cât cuprinde, mie atât mi-a înghițit. După ce te-ai jucat și ai coca, pui deoparte. Iei alte 10 linguri de făină și 10 de ulei… te joci și cu astea într-un alt castron, să nu pui multă făină! trebuie să-ți iasă ca o pastă. Acum începe farmecul, întinzi rezultatul primului joc cu făcălețul, dându-i ce formă vrei tu, ca mai apoi să îl îmbraci în al doilea rezultat. Apoi înfășori, pui într-un castron și bagi la frigider că-i vreme de alte cele. Ai ajuns la nivelul la care ți se cere să  iei unu-două kg de mere, eu nu știu cât au fost, cam 15 mere, le cureți frumos, cu grijă, ca și cum le-ai alinta și încerci să nu le mănânci, să ai răbdare, oricum cotorul e partea cea mai bună așa că n-ai de ce te teme! Le dai pe răzătoare, le amesteci cu o lingură de griș, scorțișoară și trei linguri zahăr brun. Ca să treci la nivelul următor, îți ia cam 20-30 minute, dacă vin și vecine la taclale, or mai faci și ceaiuri pe lângă, ajungi la și mai mult. De data asta scoți maglavasiul din frigider, îl întinzi, apoi îl rulezi și-l tai în două părți cât de cât egale. Iei care parte îți face cu ochiul și o întinzi cât mai mult, apoi o pui în tavă, adaugi merele (să nu uiți de griș, altfel ar fi trebuit să le călești! dacă ai uitat, după ce le aranjezi frumos pe foaie presară o lingură de griș! și dacă ți se pare că nu ai pus suficient zahăr, presară și o lingură de zahăr!), zâmbești, întinzi și ultima foaie, o așezi frumos peste, și tadam, mai e puțin și-ai ajuns la final! Mai exact jumătate de oră la 180 de grade. Ieftină, rapidă, cu un drum amuzant, cam așa e plăcinta asta cu mere.

Advertisements

20 thoughts on “că așa-i viața, o joacă :D

      1. Păi, nu ? Cu 2 lei scap de tot balamucul ăla cu numărat linguri de făină, ulei, grişuri, taclale cu vecinele, ş.a.

      2. Ba ştiu, că e patiserie mică, de cartier, şi sunt şi-amic, nu doar vecin, cu patronul. 😉

      1. N-ai înţeles. Eu intru şi îmi iau direct din cuptor ceea ce vreau. Aşa că ştiu prea bine cam tot ce mişcă pe acolo.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s