un mic ghid

Îmi place să primesc cadouri și de fiecare dată mă întreb cu zâmbetul pe buze: cum i-a trecut prin cap să? Hihi, și de la cum i-a trecut lui/ei prin cap să parcă vine/înțeapă/furnică/lovește și: dar cum să fac să-mi treacă și mie? Adevărul e că habar n-am ce să ofer. Printre multe altele la care nu excelez ăsta-i unul din lucrurile fruntașe. De obicei apelez (văzând drept colac salvator) la veșnicele cărți care pe mine m-au fascinat și bănuiesc că vor fascina la rândul lor și pe alții, mă mai salvez și cu brățările făcute din ațe, câteva mileuri, și ce mă mai pricep să mâzgălesc pe lemn. Zilele astea am descoperit următorul site cadouri personalizate. Nu mă gândisem până acum și la stickere, tricouri, astfel am dat de Tiparo. Sunt lucruri care te scapă repede. Cum mie nu-mi place nici să mă pierd prin magazine căutând ceva care să sporească fericirea lui cutăriță ori a lui cutărelul, îmi ușurează munca. Probabil ți-o va ușura și ție dacă arunci un ochi, poate doi, eventual îi uiți acolo fiindcă nu te poți abține și strigi cât te țin plămânii: Evrika! În fine, iar am început să bat câmpii. Și va mai dura puțin. Și florile sunt o alegere bună. (Acum vă învăț cum să-mi faceți cadouri). În special florile albe. Să nu-mi aduceți roșii fiindcă vă voi crede la picioare și nu-i a bună, m-aș feri cât aș putea de voi, apoi. Nici galbene! Nu-s tolerantă. Fie albe fie trecem la cărți. Mă fascinează literatura rusă. Cu asta-mi închizi gura pentru multe ore, deși chiar dacă vorbesc mult sunt o companie plăcută. Ăsta-i un mic ghid ca pentru aniversarea ce vine, așa că luați aminte. Îmi plac fie și virtuale. Numai prăjituri să nu-mi arătați că salivez, înghit în sec și nu mai știu de mine, nici de voi, apoi. Până la viitoarea postare, numai de bine!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s