duminica devine zi de lucru la portret

Uneori și eu duc dorul personajelor mele. Chiar dacă mai șchiopătează căci mi-am ieșit din mână-n ultimul timp întotdeauna se găsesc foarfeci importate direct de pe Calea Laptelui care să le refacă trupul de multe ori imperfect. În Portret în lucru am ajuns abia la partea în care ca-n orice poveste amoroasă ce nu promite să se termine bine cei doi dau unul peste altul în diferite circumstanțe, sper eu deloc previzibile. În rochia ei de culoarea mucegaiului și cu privirea lui de „nu mă uita” (clișeic) încep să-și scrie singuri destinul deși sunt lipsiți de orice tip de imaginație (care să le permită să se viseze că trăiesc), căci astea se vând la preț greu, pe multe speranțe. Și de speranțe duc lipsă imitațiile de oameni din orășelul de carton. Să n-o mai lungesc, aici continuarea: Portret în lucru (2)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s