„See your 2013 year in review”

Fiindcă-i seara în care suntem cu mic, cu mare, pe rând, contabili (după cum a scris-o, frumos, Maria). 2013-le meu se anunța din start un an de pe urma căruia nu aveam să trag cine știe ce foloase. A început aproape de cei dragi, și totuși foarte departe. În ultimii ani, a devenit tradiție: Crăciunul în familie, revelionul în familie. Crăciunul acasă. Revelionul undeva în Brașov. Și aici, și acolo e atât de bine încât nu poți zice că nu-i acasă. Numai că eram prea ocupată în a îmi bate joc de mine, în a mă autodistruge cât mai mult încât nu-mi păsa de oamenii care mă înconjurau. Câtă vreme nu eram singură, lăsată de capul meu, făcând chestii „mărețe”,  mă simțeam „altfel”. Altfel-ul ăsta la vremea aia pentru mine era de bine. Cei care te înconjoară cumva reflectă ceea ce ești la momentul respectiv. Or, e fapt dovedit. Cu cât am fost ținută pe tușă, cu cât am profitat de mine negljându-mă cu atât am stagnat mai mult. Dovada? Anul ăsta nu am scris cine știe ce. Doar am continuat ce începusem cu mult timp în urmă. Că am apucat să văd Iașiul (și așa am întâlnit-o și pe Maria/ asta da realizare/ ha 😀 ), Clujul și Timișoara mulțumită activităților mele literare de până să intru în 2013 e bine. Dar … 2013 nu a fost creativ. Nu a fost cald. Nu a fost acasă. Fără îmbrățișări sufocante, cu iubiri mimate, cu acceptarea faptului că nu sunt prea deșteaptă. Fără să fi făcut nimic să îndrept, spre început. Partea C (a „creativității”) o lăsăm pentru moment. Că nici cine știe ce imaginație nu am. Bine, aici vă păcălesc. Mă bag în sperieți des, abia merg pe stradă. Dar nu mă pricep cine știe ce să povestesc. Trecuseră două luni din 2013 când am realizat că mă plafonez (trecuseră câteva și din 2012). Că devin un om de rahat. Tipul de om pe care nu-l vrei lângă tine. Și nu pentru că-și plânge de milă. Pentru că tu nu ești așa. Și nu o să vrei niciodată să pozezi drept el. Tipul de om pe care nici eu nu-l vreau lângă mine. Tipul de om cu un tupeu fantastic care ți se bagă pe gât, și de care nu poți să scapi, are o mutră drăguță, o voce plăcută și cine știe când se pune pe picioare cum e, ce e, ale cărui zise te prefaci că le asculți și bine faci. Tipul de om pe care deși  nu-l voiam totuși îl acceptam. Se băgase pe sub pielea mea, pusese stăpânire pe mine, pulsa. Eu nu mai eram eu. Și nici nu aveam să mai fiu, or să-mi mai fie vreodată dor de mine de atunci. Au trecut alte două luni cu mine fără de mine. Alte zile de care nu-ți vine să-ți amintești. Și apoi, într-o zi obișnuită de primăvară în care reciteam Micul Prinț (fiindcă de fiecare dată mă întristează și bucură simultan, terapeutică în momentele în care mi se pare că nu mai știu să simt) m-am trezit. Fusese un somn lung, cu vise, din care nu te trezești odihnit. Și care vrei să fi fost : „un somn lung cu vise”. Cu vise urâte, care totuși și-au avut farmecul lor. Pentru nu știu… o secundă, două. Ce-i drept până la jumătatea lui 2013 n-am dus-o cine știe ce. După a început totul să capete o altă formă. Și-am început să mă analizez, să nu-mi vină nici mie să cred c-am fost cum am fost. Deși nici atunci nu mai eram eu. Eu nu cred să fi fost până acum. Am jucat mai multe eu-ri pe degete fără să fi dat de cel adevărat. Nu cred să-mi fi permis să mă arăt lumii și să zic: poftim, ia tot. Probabil din frică că m-aș pierde complet de mine. Din neîncrederea în oameni. Deși uneori (bine, de cele mai multe ori) zic că oamenii sunt … nu sunt. Uită să mai fie. Adevăru-i că odată ce te-au dezamăgit, ești convins că vor continua cu asta. Revenind la 2013. Am reușit să-l repar până la sfârșitul lui. Să mă repar și pe mine. Și să fiu cu o scară mai sus spre ceea ce vreau să ajung. Și nici atunci n-o să fiu eu. O să fiu un eu în devenire care nu știe când o să fie, dacă o să fie. Și totuși, ca femeie… nu poți să nu-ncepi ceva cu : Eu…. . Iar am generalizat, să nu mă luați în seamă, nici eu nu-mi cred generalizările de cele mai multe ori. În plus, n-au niciun fond. Obiectivitatea ca ideal.

A avut și părți bune. Am evitat contactul cu toți cei care nu porneau spre același drum. M-am ciocnit de alte carcatere. M-am și distrat copios. Cel puțin din ultimul timp.

O să urmeze un 2014 extraordinar, mergând pe „ți-o faci cu mâna ta”. Trebuie să fii bătut în cap să îți repeți greșelile. Or, bătută-n cap nu-mi amintesc să fi fost. Și să definim seara: aici.

Advertisements

2 thoughts on “„See your 2013 year in review”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s