Cândva era un măr…

Îmi masam parte stângă a capului. Mă săturasem. Alături mucurile din țigările pe care nu le fumasem niciodată păreau că joaca leapșa și se ciondănesc că n-au colțuri, că scrumiera în care scuipasem era de fapt un dop de la o sticlă de apă aproape terminată, aruncată, maltratată. Și mă gândeam la mere și gutui. Cum gutuia visa mărul gutuie. Și fără să-l ia drept măr, se comporta cu el cum te comporți cu o gutuie.

Mărului îi plăcea gutuia, dar nu știa că și el, la rândul lui e privit drept o gutuie, sau ceva apropiat preferințelor gutuii. Poate că de fapt, gutuia îl privea pe măr drept strugure sau prună, dar nu e relevant.

Gutuia nu accepta în ruptul capului ceea ce-i zicea mărul. Așa că mărul știind că nu se face ascultat, a început să se închidă când în casă, când în casă și în el, mai mai că îi dădea mucegaiul. Și atunci, s-a rostogolit ușor, după ce gutuii, furioase, îi ieși puf pe nările netrasate încă, și devenise aricioasă, și-a căzut pe filele unei cărți.

Mărul avea nevoie doar de liniște și să-l iubească cineva. Așa cum și el iubește. Cu fiecare fibră pe care nu e conștient că o deține. Și ar mai fi vrut să i se vadă frumusețea, nu să fie criticat la orice pas. Avea potențial să fie gutuie, dar lui îi plăcea să fie măr.

Poate, dacă gutuia i-ar fi văzut frumusețea, că avem cu toții frumusețea noastră, n-ar mai fi vrut să-l vadă altceva în afară de măr. Un măr care abia acum creștea, și ar fi crescut simpatic sub ochii gutuii.

Dar gutuia e mai așa și pe dincolo, ei îi place albă-neagră, dar pretinde că e ok și gri. Mărului îi place și lui albă, dar n-o vrea neagră sau gri. Poate că, până la urmă, mărul trebuia să-și dea seama că gutuia are nevoie de o gutuie. Și să bată în retragere.

Și apoi o pungă verde, o cană doncafe în care nu mi-am pus grijile, un gât care a uitat să mai doară și-o cutie de bere. Îmi masam partea stângă a capului și nu eram tocmai veselă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s