:)

E ușor amuzant cum ne promitem multe la fiecare început de an. A mai trecut unul și încă unul în care tot ceea ce mi-am promis a ajuns la fel de real ca seriozitatea de care am dat dovadă față de propria-mi persoană în momentele alea, în care falsam solidaritatea. (Adică atunci când pozam în fața oglinzii și-mi șopteam: Băi, te poți baza și azi pe tine). Pe de altă parte, cu cât uitam ori mă distanțam mai mult față de țelurile ireale pe care mi le setam, cu atât nu-mi dădeam seama că rătăceam aiurea și mi se părea că nene, în sfârșit sunt pe drumul care trebuie. Și poate că eram pe drumul care trebuia să fiu la momentul ăla, cu toate că poate-aș fi vrut să fie altfel.  În fine.

E hilar cum credem că știm ce-i mai bine pentru noi și nu ne lăsăm așa, „de capul nostru” ci ne inventăm fel și fel de reguli pe care nu le respectăm niciodată, ca un fel de scut. Și apoi, victorioși, ne strigăm: Evrika! Iată cea mai sigură cale către mult prea subestimata dezamăgire! Și e nasol când n-ai pe cine da vina. Tu niciodată nu.

Oricum, ai ajuns la cea mai bună variantă a ta, având în vedere drumul pe care ți l-ai scris. Îți repeți asta, îți spui că nu strică să investești în tine încă o carte citită, încă un loc fain vizitat, încă două-trei discuții purtate, încă cinci cursuri teminate, încă trei trupe metal care să te obsedeze, alte câteva job-uri schimbate și te trezești că nimic din toate astea nu contează pe cât de mult ți-ai fi dorit. Că ce conta, era ceea ce știai tu să faci mai prost.

Și te trezești că nu mai ai visele tale, și planurile tale nu mai sunt ale tale, sunt ale persoanei ăsteia noi care ai devenit și pe care n-o înțelegi pe deplin. Care uneori te plictisește, alteori te amuză, dar căreia nu prea-i dai voie să fie. De teamă să nu revină la bucata de om nemodelată care a fost.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s