r e p e d e

Voiam să-mi „înșir” gândurile pe-o piesă de la The Shins. M-am răzgândit. Mi-am băgat ceva Mozart, să mă astâmpăr. Aș fi ascultat nocturnele lui Chopin, dar în ultima vreme m-am transformat într-un om super sensibil. Penibil. Știi oamenii ăia care-și pun Visine în ochi, să îi mențină umezi? Eh, la mine nu mai e cazul. Doar ce am revăzut Eternal Sunshine of the Spotless Mind și nu mai am niciun dubiu acum. Băi nene, eram o insensibilă. Sau așa-mi plăcea „să mă fălesc”. Mă prezentam tuturor: Salut, sunt Bianca, ascult metal și nu plâng la filme. Glumesc.

Când eram mică am dat la un moment dat peste o tipă foarte mișto, care avea să-mi dea, poate, cel mai bun sfat pe care nu am reușit să-l pun vreodată în practică. Era toamnă, țin minte și acum, un vânt puternic mă ridica pe sus, cu tot cu fusta mea-n carouri care-mi acoperea genunchii și-mi tot repetam în minte cuvintele astea: băi, să nu te grăbești. Pe fugă, spre stația de autobuz, cu ghiozdanul în spate. Să nu te grăbești. În ploaie, leoarcă, sărind în băltoci, să nu te grăbești.

Și abia acum am înțeles. Acum, când am realizat că oamenilor, din când în când le este frică și de succes și de rateuri, dar și de propriul noroc. Și atunci, nu rămâne decât prudența. Încetinești puțin, înveți pentru a nu știu câta oară ABC-ul, te bucuri mai mult de tot ceea ce te înconjoară, și, prinzi răsăritul. Știi ce mișto se vede răsăritul după ce o noapte întreagă ai citit Murakami? Sau Gogol sau Amelie Nothomb? Cu Ana Nalick pe fundal, musai (yup, am creat o nouă obsesie :P).

Haide, ia o pauză. Încetinește. Răzgândește-te de câte ori vrei tu. Dă rateuri, învață din greșeli. (Sau nu învăța nimic, dar mai bine învață. ) Nu te lăsa. Încearcă de sute de ori și nu te lăsa. Grăbește-te și apoi pauză. Și …grăbește-te iar, dar mai încolo. 

 

Advertisements

2 thoughts on “r e p e d e

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s