#altexercițiu

acum?

mă gândesc la toate modurile în care o pot da în bară

și-mi fac în minte sute de scenarii posibile și imposibile care să mă scoată

după ce

sigur voi fi îndrugat niște baliverne mai mari decât mine

atunci când ai fi coborât din autobuz

și eu aș fi uitat să(-ți)zâmbesc

(nuștiuniciodatăcumseface)

___

o femeie zâmbește larg

un nene trecut de prima tinerețe coboară la prima: Obregia

în tot acest timp

în mintea mea se duc războaie

  • mai merg o stație
  • cobor aici
  • mai merg
  • cobor
  • staaai
  • stau

în fine, atâtea lucruri mărețe

care-mi solicită întreaga atenție

și eu… stau

mai sunt doar câteva opriri

cot la cot pe muțește.

___

te-ai dat jos din tramvai

și ai mers câteva stații pe jos

de teamă că nu întârzii

  • după cele mai bune lucruri, aștepți

i-ai zis, în timp ce ea, zâmbind, luă un alt autobuz spre peronul altcuiva

___

în 331 se gândește doar la sânii tăi

la trupul tău

la șoldurile alea proeminente ale tale

și nu-și poate scoate din minte ochii ăia

în care vede doar ce vrea el

degeaba zâmbești

___

 

 

Advertisements

#exercițiu

Plouă în mai. Și, nici n-apucă bine să se oprească iar eu, cuminte, mă decid să-mi petrec o bună bucată de timp în spatele blocului, împingând cu degetele proaspăt băgate-n mocirlă bărci. Bărci pe care le-am făcut prin vecini, din hârtii pe care mâzgălisem înainte portrete eșuate, până să văd curcubeul. De la etajul doi curcubeul se vede întotdeauna nemaipomenit. Tot la noi, pe palier, miroase mereu a măr cu scorțișoară. Când o să mă fac mare, o să-mi pun scorțișoară în toate supele. N-am mai mult de nouă ani și vreau să devin biolog. Sau măcar ceva înrudit. Știu toate plantele și cele mai bune rețete de ceaiuri. Sigur o să devin biolog și o să experimentez într-un laborator picat din reviste SF, nu doar sub lupă, ce se întâmplă cu frunza de trandafir japonez zdrobită. Uneori mi se pare atât de obositor să fii copil. Sau și mai bine, plictisitor. Sunt clipele astea interminabile în care m-ar interesa totul dar sunt atât de mică, încât nimeni nu mă ia în seamă și nu-mi oferă încredere că voi ajunge la niște concluzii ieșite din comun care mai că-i va da pe spate.  Ca atare, nu mă ajută să-mi satisfac setea asta de a ști mai multe și mai multe. Și pentru că nu o fac, stau și cos haine pentru păpuși. Într-o zi o să-mi fac rochii pe măsură. Și fuste. Mamă, ce fuste o să-mi fac. La un moment dat, o să merg pe stradă, într-una mulată, care să mă pună așa cum trebuie în evidență și brusc, cusătura o să se ducă. Și o să mă rușinez de rușinea mea, până o să întâlnesc vreun cunoscut și o să mă întorc acasă c-un hanorac de împrumut. Altădată o să-mi ascund bine de tot tivul de la brâu și n-o să-i las niciodată să mă prindă de șold. Cum am văzut că fac prin filme. Oricum, nu văd niciodată tot, că mă pun să-mi pun mâinile la ochi dacă vreau să mai stau în sufragerie. Și atunci când se prind că nu am degetele lipite de-adevăratelea, mă trimit la joacă. Joacă, joacă, în timp ce mie-mi arde de treburi serioase. De ce nu ninge în aprilie? În fine, ce știu eu. Sunt un copil cu o mie de vise care speră să și le-mplinească pe toate pe rând și-n ordine.

#de(sert)

se ia o cutie de fructe de pădure congelate de 300 de grame, se lasă vreo 15 minute la „încălzit” pe masă și apoi se bagă-n blender. se adaugă o lingură de miere și e cel mai răcăros și mai bun desert pe care l-am mâncat continuu în ultimele săptămâni.

când ai gâtul sensibil, se pune pe foc până se dezgheață toate fructele și peste ele, așa ușor călduțe se pune puțină miere și se „înfulecă” încet, cu bucurie. alteori se adaugă și scorțișoară, după gust.

astăzi le-am mâncat reci.